
PRENATAL SCIENCES GLOBAL CONGRESS
Cum putem construi un viitor mai bun? Un viitor în care copiii noştri să poată trăi într-o societate bazată pe compasiune, altruism, iubire, conexiune cu ceilalţi şi natura înconjurătoare, într-o lume creativă şi împlinită? Desigur, ne aflăm într-un moment în care provocările globale majore afectează pe toată lumea. Însă tocmai aceste evenimente ne arată cât este de necesară o schimbare de paradigmă în viaţa fiecăruia dintre noi, la nivel individual, cât şi la nivelul întregii comunităţi.
Cercetările ştiinţifice întregesc ideea conform căreia o societate sănătoasă nu poate fi construită fără ca aceste concepte să fie însuşite şi asimilate. David Sloan Wilson, profesor de biologie și antropologie, a explorat modul în care aceste virtuţi umane se pot dezvolta ca un produs al evoluţiei, datorită transmiterii epigenetice intergeneraționale, având drept rezultat un impact direct asupra bunăstării umanității și a planetei noastre. Aceste lucruri sunt confirmate şi de forurile internaţionale precum OMS sau UNICEF care atestă necesitatea acordării unei atenţii deosebite perioadei prenatale şi a celei din primii 3 ani de viaţă, atunci când creierul cunoaşte cea mai mare dezvoltare. “Pentru o dezvoltare sănătoasă a creierului în acești ani, copiii au nevoie de un mediu sigur și iubitor, o nutriţie şi o stimulare corectă, asigurate de părinţii şi îngrijitorii lor. Aceasta este o fereastră oportună pentru a pune bazele sănătății și bunăstării ale căror beneficii durează toată viața şi care se transmit generaţiei următoare.”, se arată în parteneriatul încheiat de OMS, UNICEF şi alţi parteneri din domeniul protecţiei copilului.
Din aceste motive, specialişti (cercetători, profesori universitari, profesionişti din domeniul medical, experţi în domeniul Pre-Perinatalităţii, avocaţi, activişti) din întreaga lume se vor întruni în această toamnă, în cadrul unui congres internaţional, pentru a-şi împărtăşi experienţa şi a găsi căi opportune pentru a implementa aceste deziderate. Este vorba de “Prenatal Sciences Global Congress” (https://www.prenatalsciencespartnership.org/), ce va avea loc în perioada 6-9 octombrie 2022, online, şi care va avea drept principale teme – actualităţi din domeniul ştiinţelor pre/perinatalităţii, conexiunea om-natură & sustenabilitatea vieţii. Evenimentul, la care Asociaţia Română de Maternologie este partener principal, este promovat de APPPAH, ISPPM şi de alţi parteneri internaţionali.
Congresul se bucură de participarea a peste 120 de invitaţi speciali (https://www.prenatalsciencespartnership.org/speakers), pe unii ditre aceştia având bucuria să îi ascultăm şi în cadrul International Conference on Perinatal Health – Psychological, Social and Medical Approach 2020, eveniment organizat de Asociaţia Română de Maternologie şi Asociaţia Franco-Română BebeBienvenu. (https://maternologia.ro/conferinte-evenimente/).
Congresul din această toamnă este deschis, de asemenea, părinţilor, viitorilor părinţi şi chiar copiilor, cărora le sunt pregătite activităţi speciale. Atât pentru profesionişti, cât şi pentru publicul larg, înscrierile sunt deschise şi se pot realiza accesând https://www.prenatalsciencespartnership.org/copy-of-register-now-1
Ştim în mod natural că dezvoltarea armonioasă a copilului, încă de la concepţie, reprezintă baza sănătăţii pe tot parcursul vieţii. Iar securitatea emoțională este cheia pentru formarea unei familii, comunități umane înfloritoare, au unei societăţi şi lumi mai bune. Investiția în tineretul țării poate salva multe persoane și poate reduce costurile pentru tratarea disfuncțiilor mentale, pentru reducerea criminalității și a lipsei de respect pentru mediul în care trăim. Un tânăr educat și conștient va fi continuu deschis către dezvoltare și transformare, către modelarea unei noi generații de cetățeni. Acesta este motivul pentru care “Prenatal Sciences Global Congress” doreşte să aducă împreună specialişti, părinţi şi viitori părinţi, copii, personal angajat în sprijinul şi îngrijirea familiilor tinere. “Calităţile umane sunt precum seminţele: putem să cultivăm seminţele dragostei, bunătăţii, compasiunii sau cele ale furiei şi urii, şi să le transmitem mai departe copiilor. Viitorul Pământului şi a Mamei Natură se bazează pe înţelepciunea oamenilor, deci depinde de modul în care vor fi antrenate inima şi mintea, precum şi de impactul asupra generaţiilor viitoare prin intermediul efectului epigenetic”, este de părere Antonella Sansone, psiholog clinician, unul dintre organizatorii evenimentului.
You May Also Like

Scrisoare către fiica mea
2 July 2021
Când înțărcarea este dificilă – Despre dimensiunea psihologică a alăptării și înțărcării (I)
24 February 2021