
Scrisoare către fiica mea
Două liniuțe apar palide în palma mea. Am rămas fără aer de la șoc și nu știam cum să reacționez. M-am închis în baie și am început să plâng. “Un copil crește în mine”, mi-am zis în minte și timid am dus palmele tremurând către pântec. Eram speriată, nu era momentul potrivit în viața mea pentru a aduce pe lume un copil. Tocmai ce mă întorsesem din UK unde nu reușisem să mă adaptez. Eram încă dezamagita după eșec. Nu aveam un loc de muncă. Relația cu partenerul era și este una destul de complicată din cauza mai multor împrejurări. Mama mea nu ar fi fost de acord… Încă de mică îmi tot repeta să nu fac un copil, de parcă să ai un copil este un lucru rău, un lucru rușinos și de condamnat. Atât de mult mi-a repetat acest lucru încăt începusem să îl cred. M-am speriat, am început să tremur. Am pus mâna pe telefon și mi-am sunat iubitul. I-am spus: “ O sa avem un copil! Ce fac?”.
Acum, când povestesc toate acestea, mi se par de râs, mi se par hilare, dar sunt și rușinoasă de reacția mea. Dar pe atunci simțeam că și cum m-a lovit un meteorit și mă strivesc sub el.
A doua zi am mers la maternitate ca să îmi confirme că sunt însărcinată în aproximativ 5 săptămâni. Am ieșit din cabinet, m-am împiedicat de prag și am început să plâng. El m-a luat în brațe și mi-a zis să mă liniștesc. “E minunat ce ni se întâmplă. O să avem un copil”, îmi tot repeta, dar eu nu îl auzeam. Începeam să am un atac de panică și tot repetam: “Ce îi spun mamei?”

Iar mi-ai dat o undă de șoc în întreg corpul, până mi-ai zdruncinat întreg sistemul. Am pus stop la panică și mi-am spus: “Stai un pic. E copilul tău. Ești femeie matură. Ești mai capabilă ca oricând să fi mamă. Ce treabă are mama mea în toată ecuația asta?!” Iar de atunci am fost noi două. Toată frica, spaima și neîncrederea s-au evaporat și au fost înlocuite de bucurie, recunoștință că m-ai ales pe mine și pace interioară. Simțeam că toate planetele s-au aliniat, că întreg universul rezonează în mine pentru a da naștere a două ființe simulant. Tu, copila mea, și eu ca mamă a ta. Două planete, două entități, două ființe care depind una de alta și care împreună crează un biosistem ce nu poate fi dezintegrat de nici o lege a naturii.
Poate povestea noastră nu începe frumos, dar urmatoarele capitole sunt de-a dreptul minunate, iar sfârșitul va fi cu siguranță cu happy end.
Prima lună eram un om speriat de necunoscut. A doua și a treia lună am învățat să te accept. A patra lună am aflat că voi naște o fetiță. Am plâns din nou gândindu-mă că viața unei femei este grea și plină de obstacole, dar din nou mi-ai dat o lecție de viața. Femeia este binecuvântată cu darul de a da viață. În pântecele ei se prinde viața și prin ea se naște. Pentru întâia dată am fost mândră că sunt femeie. Așa că mi-am șters lacrimile, mi-am alungat gândurile cele rele și am zâmbit cu toată ființa stiind că și tu la rândul tău vei crea viață pe acest pământ și vei simți această bucurie ce îți dă aripi să treci peste toate obstacolele vieții.

În lunile a cincea și a șasea am descoperit cum e sa simți la propriu mișcările micului fluturaș ce prinde din ce în ce mai mult contur și forță. Te-am zărit mai clar și mai conturat pe pozele din ecografie. Ți-am auzit bătăile inimii și vedeam ritmul în zig zag pe sticla alb negru a aparatului ce o măsura. Nu era nimic foarte definit, dar eu zăream viața în toate puterile ei, de la mic la perfect, de la mic la divin.
Adesea simțieam cum cochilia de piele în care te formai începea să tresară ritmat. Eram amuzată de faptul că sughițai și mă minunam atâta de tine și de existența ta. Încercam să mi te imaginez. Împreuna cu tatăl tău am montat pătuțul pe care ți-l cumpărasem cu atâta drag. Deși era devreme, eu îl pregătisem cu lenjerie curată și jucării. Încercam să mi te imaginez în el și cu palmele îi mângâiam marginile, iar lacrimilie de fericire udau lenjeria și jucăriile. Te mângâiam cu degetele pe burtică și mi te imaginam cât o lamaiță, apoi cât o portocală și câte și mai câte fructe desenam cu degetele pe abdomen și apoi mi se făcea poftă de ele. Tot în acele împrejurimi m-am simțit cea mai frumoasă. Străluceam și simțeam că însuși soarele l-am întrecut. Eram plină de lumină, plină de tine, de mine, de tatăl tău…de noi.
În luna a șaptea și a opta a trebuit să mă liniștesc din treburile zilnice. Începeam să obosesc și pășeam mai greoi. Trupul meu vlăguit cerea odihnă și mâncare.
Apoi în luna a noua am simțit cum pieptul meu se rupe în două. Cum încercam să îl disec pentru a-mi scoate inima și a-ți face loc acolo…dar pentru a N-a oară m-ai învățat încă ceva. Eram atât de naivă. În inima mea tu te formaseși deja.. și nu de când te-am aflat, ci de când m-am nascut. Cum așa? Pentru că femeia e construită să dea viață, să își iubească puiul dinainte de a-l avea. Totul e dat de univers și pare atât de firesc și natural. Deci, tu aveai culcușul tău pe veci la mine în suflet pregătit de mult de acest destin. Așa că mi-am băgat inima înapoi și am închis porțile pieptului. Apoi ai ciocănit cu putere, te-ai zbătut, ți-ai făcut loc prin mine și ai venit pe această lume.
Din nou am rămas fără aer de la șoc și am plâns mai mult ca niciodată. Te-ai născut tu și tu m-ai născut pe mine. M-ai făcut mamă! Tu, draga mea copilă, nu ai fost un fruct sub a mea piele, tu ai fost lumea, spațiul și timpul. Tu ai fost sânge impregnat în sângele meu. Tu te-ai creat din ce era în mine și ai mâncat la pieptul meu, iar lumea, lumea mea s-a creat atunci.
A fost magică prima vedere. Îmi era teribil de frică să nu știu cum să te țin cu două mâini, să nu știu să îțt susțin capuțul tău mic, iar laptele meu să nu îți placă. Dar toate au venit atât de firești și teama s-a risipit la prima vedere. Eu nu m-am conectat la tine, ci tu la mine. Tu, din omul simplu care eram, m-ai ridicat la rang înalt și m-ai făcut mamă. M-ai făcut înger deși nu mai credeam în lucruri divine. Tu te-ai creat înăuntrul meu, mi-ai atins inima pe interior și ai crescut prin mine.
Te auzeam cum plangi. Auzeam însăși viața cum își strigă venirea. Apoi te-au adus și te-ai așezat pe piept. Ți-am mângâiat capuțul cu mâinile tremurând, iar tu m-ai prins cu mânuța ta firavă și mică de degetul mic. Te-ai oprit din plâns și te-ai ghemuit mai bine în mine, iar eu eram mută de uimire cât de frumoasă, gingașă și firavă ești.
Atingerea mânuței tale făcută mănunchi peste degetul meu mic mi-a redat frumusețea vieții. M-ai prins de suflet, te-ai agățat de el și ai șters de acolo cicatricile vieții, încruntările și nervii. Ai alungat toate greutățile ce mă apăsau și m-ai readus la viață. Ți-am sărutat fruntea, ți-am ținut căpuțul în palme și nu știam dacă să râd sau să plâng. Așa că am plâns și am râs. Eram copleșită de fericire că te am. După 9 luni care au fost cât 9 lumi, erai în sfârșit în brațele mele plină de viață, vie și cu ochii tăi mari și strălucitori ce îmi bat la sânge fericirea.

Acum ai mai crescut. Abia ce ai împlinit 9 luni de când te-am adus pe lume și tu m-ai făcut mamă. Am trecut prin multe. Tatăl tău la 2 luni ale tale s-a reîntors la muncă pe mare. Te-am crescut singură. Mama, deși nu-a te accceptat atât de ușor și mi-a făcut perioara sarcinii un calvar, nu mă ajută cu nimic. Nu am avut susținere și ne-am mai împiedicat de una, de alta. Am fost numai noi două singurele, dar împreună cu iubirea ce ne leagat și cu răbdare am trecut peste toate necunosutele. Peste colici, alergii, alăptat și acum dințișori. Împreună am descoperit pas cu pas cum să lucrăm în echipă și cum să deslușim tainele necunoscute, dar și frumoase ale maternității. Bine, cu un pic mai mult ajutor de la Asociația Franco-Română “Bébé Bienvenu”, unde dr. Daniela Marincaș și psih. Simina Angelescu mi-au oferit tot suportul lor pentru a tranzita cât mai bine această perioadă delicată. O perioadă care deși frumoasă este plină de încercări și în care am învățat că a fi mamă înseamnă să îți aduni toate puterile și atunci când nu mai poți, mai poți încă puțin. Este o perioadă în care ne cunoaștem pe noi înșine mai bine și în care ne conectăm la omulețul caruia i-am dat naștere și pe care trebuie să îl pregătim pentru viață. O perioadă în care se creează legătura dintre mamă și copil.
Așa că, draga mea copilă, am trecut prin multe, am fost singure și ne-am avut una pe alta. Tot ce pot să îți promit este că nimeni nu va avea puterea să rupă cordonul aceasta al vieții care ne leagă pe noi. Nu există foarfecă, fierăstrău care să taie așa ceva. Nici măcar tainele destinului sau forțele universului. Nu există drum care să despartă cărările noastre. Oricât va fi de greu, de dificil, întoarce-te mereu aici, la mâinile care ți-au scris aceste rânduri și citește povestea noastră. Totul a început aici și chiar de viața mea se va sfârși, legătura nu se va nărui. Doar simte vibrațiile celor așternute pe hârtie, doar adu-ți aminte vorbele mele și o să simți că sunt aici, sunt lângă tine oriunde în lume și te iubesc la infinit în veci și pe vecie. Inima mea va fi întotdeauna cu tine!
Cu toată dragostea din lume,
Mămica ta, Alexandra
P.S
Dragi viitoare mămici, să nu vă fie frică, nu vă speriați! Știu, este copleșitor uneori să știi că de tine depinde viața copilului tău, dar trageți aer în piept, expirați, adunați-vă și luați-o de la capăt. În voi se ascund puteri nemaiîntâlnite și infinite. Nu e nimic mai frumos, mai înălțător decât să dai viață. Nu renunțați și mergeți mai departe. Când veți vedea acei ochișori care vă privesc cu atâta admirație și iubire, o să vedeți că a meritat fiecare efort.

În ziua de azi avem atâtea resurse și nu vă fie rușine să cereți ajutor atunci când simtiți că vă scufundați. Recomand cu toata încrederea să apelați la Asociației Franco-Română „Bébé Bienvenu“ unde veți găsi un refugiu pentru voi, unde nu veți fi judecate și unde o sa reușiți să deslușiți tainele frumoase ale maternității alături de puiul vostru.
Cu ocazia aceasta, vreau să le mulțumesc celor care fac parte din Asociația Franco-Română “Bébé Bienvenu”, dr. Daniela Marincaș și psih. Simina Angelescu, pentru tot suportul pe care mi l-au oferit încă de la începutul acestei frumoase călătorii a maternității. Mulțumesc pentru toate sfaturile utile, pentru înțelegere, empatie și suportul oferit. Alături de voi am învățat și învăț în continuare să îmi înțeleg noile trăiri și emoții, să fiu blândă cu mine, să mă redescopăr și, cel mai important, am învățat să fiu alături de copilul meu, să îl ajut să crească armonios, să treacă cu brio peste toate etapele bebelușeniei și să creăm legătura mama-copil pe care nimeni nu o va dezlega.
Vă mulțumesc sincer și vă felicit pentru tot ceea ce faceți!

Rămas bun, Laurence!
You May Also Like

Reușita înțărcării ține de calitatea relației mamă-copil în alăptare (II)
2 March 2021
Când înțărcarea este dificilă – Despre dimensiunea psihologică a alăptării și înțărcării (I)
24 February 2021