povestea mamei
2021-2030

Totul este natural. Eu de ce nu ma descurc?

Mi-am dorit un copil de mult, cu mult inainte sa il gasesc pe  viitorul tata. Eram prietena tuturor copiilor la adunari si abia asteptam sa am relatia aia perfecta cu copilul MEU. A venit greu, am asteptat si incercat 2 ani. Credeam ca nu pot face copii, ma inscrisesem in grupuri de infertilitate si ma incarcam cu povestile triste ale altor femei.

Cand nasterea nu e cea visata

De cand am ramas insarcinata mi-a fost teama sa nu fie doar un miraj, sa nu pierd sarcina. Pierdusem ultima bunica fix in luna in care am aflat ca sunt insarcinata. Primele 3 luni si chiar mai mult mi-a fost rau, asa ca am slabit 3 kg. M-am interesat de nastere naturala, am cautat echipa de moasa si doctor perfecta. Din start am vrut spital privat ca sa am „ora magica” cu bebe dupa nasterea naturala care deja stiam ca e ceva „natural”. „Nasc femeile pe camp si totul e OK, cum sa nu nasc si eu natural?”, imi spuneam.

 In primul trimestru de sarcina am avut niste sangerari. „Eh… se mai intampla, s-a dezlipit putin placenta”, incercam sa ma incurajez. Apoi la ecografie mi s-a spus ca sarcina s-a fixat jos si ca cel mai probabil voi naste prin cezariana. Am refuzat sa cred ca se va intampla asta, doar nu eram eu in procentul ala infim? Sigur se ridica! Am facut sport, am inotat, nu m-am ingrasat decat 8kg pana la final.

Cu greu am acceptat cezariana…

Dar, cu vreo luna si ceva inainte de termen, am avut niste sangerari din nou, abundente. Atunci mi s-a propus sa fac cezariana pentru ca exista un risc ca sangerarile sa fie prea puternice si eu sau bebe sa patim ceva rau. Am refuzat. Inca speram sa pot naste natural, la termen. Am riscat pentru ca de atunci imi doream tot ce e mai bun pentru el, copilul meu. Sa ia „bacteriile bune” prin nasterea vaginala, sa aiba „ora magica” si cordonul taiat mai tarziu, sa nu stea nicio clipa despartit de mama lui cand abia iese in lume. 

Din pacate, nici dupa termen, el nu era angajat sa iasa. Au fost noi sangerari puternice, asa ca a trebuit sa accept cezariana. Am plans mult, mult. Si dupa ce l-am vazut, si dupa ce a ajuns in bratele mele (in maxim 40min) eram trista ca nu i-am putut oferi nasterea „buna”’. Mi-a luat ceva si probabil va mai dura ceva pana sa inteleg ca asa a fost nevoie sa se intample, ca am facut ce am putut mai bun pentru el.

Oh, alaptarea!

S-a nascut vineri, am plecat duminica din spital. Credeam ca suge, eram pregatita sa refuz laptele praf in maternitate. Dar nu cred ca a mai apucat cineva sa ma intrebe, la cat de stresata eram sa nu stea singur, fara noi. Totul era ok, am ajuns acasa si am realizat ca nu prea uda scutece. Stres din nou, stai ca trebuie sa numeri scutece ude! Am plans din nou cand moasa mi-a propus sa ii dam lapte praf, chiar si cu seringa pentru o zi. Nu intelegeam cum de treaba aia super naturala nu imi iese. Am avut noroc cu o pompa imprumutata de o prietena grijulie care a reusit sa imi inmoaie sanii si de atunci bebe a supt, si a supt, zi, noapte, la cerere. Ma simteam mandra ca am reusit, si am privit noptile de cosleeping ca un rau necesar. As face-o din nou.

Visam in timpul sarcinii ca, pentru ca nasc vara, va fi super simplu, Dupa ce face copilul 1 luna, plecam in Grecia, stam frumos pe plaja, viata e buna. In niciun caz! Si dupa o luna aveam dureri. Ma durea fiecare contractie care era menita sa elimine lohiile. Nu am plecat nicaieri, abia imi venea sa ies din casa. Am avut noroc pentru moralul meu ca am frecventat niste intalniri frumoase cu mame ca mine unde am cunoscut femei care imi sunt dragi si acum. Si carora li se intamplau lucruri similare. Dar si asa a fost greu. Mi-era si inca imi este dor de timpul MEU, de mine cu mine. Desi sotul si mama m-au sustinut, am avut si grupul de terapie acolo, tot a fost o perioada in care m-am simtit singura si neajutorata.

Provocari dupa provocari

Dupa 1 an se spune ca e mai usor. Mie mi s-a parut mai greu. Copilul nu mai sta unde il pui, e peste tot si vrei sa exploreze lumea. Vrei sa il cresti frumos, si din nou..nu mai e loc si timp de TINE. Si nimeni nu iti ofera pe tava timpul asta, pentru tine. Trebuie sa il ceri si sa te lupti pentru el, iar fara el, se umple atat de usor paharul si nu mai poti. Am terminat cu alaptatul dupa 2 ani si 3luni, alta provocare, alte standarde create in minte pe care mi-a fost greu sa le adaptez pentru perechea eu si copilul meu.

Nu pot sa fac o concluzie pentru ca simt ca nu s-a terminat nimic, greul este inca prezent. Si mi se pare ca lumea din jur doar adauga greutati in carta ta, ca mama, comentand si analizand tot, in loc sa ofere si atat.

Primesti si recompense, ti se umple inima de bucurie des, dar este si greu des. E nevoie de mame care sa recunoasca si greul asta si sa nu mai existe presiunea pe care o simtim, de a fi perfecte, de a inghiti fara sa recunoastem ca E GREU.

Maria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *