2010-2020

“Nașterea psihică a mamei” și nevoile sale emoționale din sarcină

 

Sarcina și nașterea unui copil reprezintă momente speciale pentru tinerele mame în care acestea au nevoie de susținere fizică și emoțională, atât din partea familiei, cât și din partea specialiștilor responsabili pentru urmărirea sarcinii. Fiecare etapă a sarcinii, nașterea, precum și perioada post-partum determină schimbări semnificative în lungul drum de tranziție către statutul de mamă, în care stările emoționale sunt trăite diferit de fiecare mamă. Psihologul Simina Angelescu, director al Asociației Franco-Română BebeBienvenu, ne explică care sunt nevoile mamei din punct de vedere emoțional în perioada sarcinii și imediat după nașterea bebelușului și ce poate face familia pentru a-i oferi susținerea de care are atâta nevoie pentru ca nașterea ei ca mamă să aibă loc în cele mai bune condiții.

Care sunt nevoile emoționale ale gravidei în perioada sarcinii, în fiecare etapă a acesteia?

Sarcina este unul dintre cele mai tulburatoare evenimente din viața unei femei, implicând profunde transformări fizice și emoționale. Este o etapă de dezvoltare a personalității,  însoțită bineînțeles de toată furtuna interioară specifică unei crize de identitate.

Parcurgerea fiziologică a sarcinii și etapele de dezvoltare ale bebelușului sunt însoțite de trăiri emoționale diverse. Fiecare experiență este unica și foarte personală, și depinde de istoria mamei și de experiențele ei de viață. Se observă însă și niște caracteristici asemănătoare.  Astfel că în primul trimestru apar frecvent stări de oboseală, fricile și anxietatea legate de o posibilă pierdere a sarcinii. Se remarcă tendința de a evita anunțarea sarcinii și de a se păstra o anume deconectare de copil. Unele gravide evită să își schimbe stilul de viață, ca și cum nu se întâmplă nimic – tocmai pentru a preîntâmpina suferința. Dar acum pot să apară și disconforturile fiziologice specifice, precum grețurile. Este timpul ca viitoarea mamă să fie asigurată, susținută, ascultată. Să i se lase spațiul de retragere, de odihnă, de adaptare.

Al doilea trimestru vine în general cu stări de bine, „luna de miere” – cu energie, optimism, bună dispoziție. Evident, nu pentru toate mamele. Bebelușul începe să își facă simțită prezența – și mama are nevoie să se conecteze cu el. Emoțiile sunt intense – și pot varia de la bucurie, la teamă, neputință, panică, furie. Spre trimestrul al treilea, pot să apara dificultățile fizice și nerăbdarea de a naște. Dar survine și frica de naștere și de noua viață, cu noile responsabilități. Femeia poate anticipa cu anxietate pierderile, schimbările asociate cu rolul de mamă – corpul ei, cuplul, relațiile și viața socială, profesională, libertatea de mișcare.

Mama are nevoie să fie ascultată, înțeleasă, ascultată

Pe parcursul sarcinii este pregnantă nevoia mamei de a fi înțeleasă, conținută, în sensul de holding, ca în brațele iubitoare și capabile ale unei mame. Porțile inconștientului ei se deschid, are acces mai ușor la experiențele ei timpurii, din copilăria ei. Gravida se interiorizează și intră într-o stare psihică modificată, în care se află concomitent înăuntru și în afara. Această stare se produce pentru a pregăti mama să își simtă copilul, pentru a facilita conectarea cu propriul ei copil care se va naște. Viitoarea mamă devine și mai preocupata de relațiile cu proprii părinți. Fie se reapropie mai mult de ei, fie încep sau reîncep conflicte cu aceștia.  Familia trebuie să cunoască aceste lucruri pentru a accepta stările ei, a susține și înțelege că femeia se transformă.

Această stare, denumită preocupare maternă primară, se dezvoltă în general gradual în sarcină și atinge un maxim de sensibilitate spre naștere, pentru a putea astfel pregăti momentul întâlnirii cu bebelușul real.

Cum pot fi susținute gravidele care au experimentat o traumă, anterior sarcinii sau în timpul acesteia?

Cred că este bine să clarificăm ce înseamnă o traumă: este o experiență care ne depășește capacitatea de adaptare, și care ne provoacă dezechilibre fiziologice și psihologice. Nu orice eveniment este o traumă pentru oricine, deși sigur că există evenimente care au potențial traumatic mare. Traumele legate de concepție, sarcină sau naștere sunt mai frecvente decât ne imaginăm în general. Lumea privește maternitatea ca pe o stare minunată, de grație, de bucurie. Dar experiența subiectivă este aparte, transformările fizice și psihice sunt mari. Iar această experiență nu este întotdeauna trăită de mamă în mod plăcut. Ce fel de experiențe pot fragiliza psihic și pot fi surse de tulburări afective? Istoricul de maltratare, violențe, abuzuri fizice și sexuale, pierderi anterioare de sarcină, întreruperi voluntare de sarcină, infertilitate, pierderi, decese, istoric medical dificil – intervenții medicale, sunt printre cele mai frecvente. Atunci când apare o traumă, sistemul fiziologic de apăre al organismului reacționează prin activare puternică sau înghețare. Acest fapt poate crește nivelul de stres în sarcina și poate afecta desfășurarea nașterii. Vorbim de stări trăite ca reactivări ale traumei.

O pierdere de sarcină dorită poate lăsa urme, așa că mama la o nouă sarcină poate să evite atașarea de copil, pentru a nu suferi din nou. Acest fapt nu este benefic, iar mama are nevoie de consiliere. Din păcate însă, din necunoaștere, de multe ori mama este sfătuită de familie sau medici să se protejeze psihic prin negarea relației cu copilul în sarcină. Acest lucru are un impact major asupra atașamentului față de copil după naștere.

Mama trebuie să fie sprijinită de familie și colectivul medical

În aceste cazuri, femeia și familia trebuie să știe că este important să vorbească despre experiențele traumatice, să solicite consiliere psihologică, pentru a susține o desfășurare sănătoasă, cu stres cât mai redus, a sarcinii. Viitoarea mamă are nevoie să conștientizeze stările fizice și emoțiile, să exprime – verbal și corporal, să își echilibreze sistemul nervos. Ar fi indicat ca, în mediul medical, echipa să devină conștientă de istoricul traumatic al mamei și să acționeze preventiv. Uneori o naștere dificilă poate avea ca sursă o traumă nerezolvată a mamei, mai ales în sfera aceasta a corporalității, precum un abuz sexual sau violențe.

Ce suport mai poate fi benefic în sarcină? Să fie încurajată să exprime emoțiile și să vorbească despre ce o preocupă, să fie ascultata, fără judecată, să îi fie acceptate stările. Tindem frecvent să vrem să oprim manifestarea emoției dureroase a gravidei/mamei, din cauza disconfortului nostru în fața ei. Ne dorim să vedem doar gravide fericite. Dar de fapt este benefic să o ascultăm și să acceptăm emoția dureroasă, pentru ca ea să se consume. Apoi, pot fi benefice și activitățile de mișcare adaptate sarcinii, exercițiile de respirație, yoga, dans și muzică. Dar și activitățile expresive – desen, pictură, modelaj. Toate acestea sunt modalități care stimulează conectarea cu propriul corp, conștientizarea, senzorialitatea. Ele ajută gestionarea stresului, atât pentru mamă cât și pentru copilul din uter.

Ce este depresia prenatală?

Trebuie sa spunem că ceea ce frecvent numim depresie prenatală este o tulburare ce poate avea mai multe grade de severitate. Nu toate formele sunt patologii psihiatrice. Unele sunt manifestări normale de adaptare provocate de această criza de dezvoltare care este maternitatea.  Atunci când mama nu are un istoric de depresie înainte de copil, este vorba de o tulburare emoțională post-partum, tranzitorie, frecvent asociată cu anxietatea.

Sursele pot fi diverse – depinde de fiecare caz în parte. Dar ceea ce putem cunoaste din sarcină sunt factorii de risc. Printre aceștia se numără: istoric de tulburări psihice în viața ei sau a familiei, stres prelungit, pierderi în ultima perioadă, lipsa unei rețele sociale de suport (partener, familie, prieteni), probleme socio-economice. 

Prevenția tulburărilor emoționale post-partum se poate face prin monitorizarea corectă și adecvată a sarcinii în cadrul medical. Însă acest lucru trebuie făcut nu doar corporal, ci din toate punctele de vedere: adică și psihologic, emoțional și social. Aceste femei ajung foarte rar la psiholog, și de cele mai multe ori când problemele devin grave. De aceea, în cabinetul medicului de familie, al ginecologului sau pediatrului se pot vedea mai ușor și din timp semnele unor dificultăți psihologice.  Investigarea factorilor de risc în sarcină, screeningul, o anamneză detaliată a viitoarei mame, atenția acordată istoricului femeii, stării ei psihice în prezent, sunt necesar a fi făcute atunci când mama vine pentru consultațiile medicale de sarcină.  În prezent, nu există însă o procedură standard de monitorizare psiho-socială a gravidei.

De asemenea, este necesară renunțarea la atitudinea critică, la judecarea gravidei. În schimb, este nevoie de practicarea unei ascultări empatice, observarea mediului ei familial, pentru a o înțelege. Toate aceste lucruri pot oferi medicului informații privind evoluția sarcinii, nașterii și a perioadei postpartum, și astfel se pot preîntâmpina situațiile de risc. Din păcate, tulburările emoționale perinatale sunt cele mai subdiagnosticate complicații ale sarcinii. Și asta deoarece cadrele medicale, în cele mai multe cazuri, nu au informații în acest sens. Pe de altă parte, în spitale, numărul psihologilor este mic și munca în echipă slab practicată. Dar știința a arătat că disconforturile fizice și problemele de sănătate ale gravidei pot fi semne de dificultate emoțională prenatală. Acestea trebuie luate în serios, nu tratate ca mofturi. Tulburările emoționale au mecanisme inconștiente, ele nu țin de voința mamei. Ea nu se poate simți mai bine doar dacă vrea și face efort, după cum se spune de multe ori: „trage de tine, hai” ! Așa cum problemele cu glicemia sau tensiunea arterială, de exemplu, nu pot fi reglate doar prin voința pacientului, ci necesită un tratament. Tot așa și starea emoțională și psihologică are nevoie de o îngrijire adecvată prin tratament psihoterapeutic, sau în anumite cazuri foarte grave, probabil medicamentos.

Cum poate fi prevenită, iar dacă se instalează, ce trebuie să facă gravida/familia pentru a trata această depresie?

Depresia pre și postnatală există! Trebuie acceptat acest fenomen uman ca fiind normal, frecvent, indiferent de gradul de educație și nivelul socio-economic al familiei! Și trebuie spus că necesită o îngrijire adecvată, cât mai timpuriu. Putem evita astfel agravarea și impactul asupra sănătății copilului și  familiei pe termen lung. Este nevoie așadar de un ajutor de specialitate psihologic, oferit de către un specialist în domeniul sănătății mentale perinatale, cu implicarea familiei, consiliere de tip familial. Iar, dacă apar riscuri majore, bineînțeles cu solicitarea consultului psihiatric.

Care este rolul medicului în această situație?  Ce poate face? Cadrele medicale pot face foarte mult! În primul rând, să cunoască aceste informații, să privească femeia, nu doar ca un corp, ci ca o ființă complexă. Să vadă conexiunea corp-minte – emoții, să aibă deschiderea către dimensiunea psihica, și să lucreze în echipă cu psihologul. Pentru situații de dezechilibre ușoare, atitudinea medicului, vorbele și gesturile lui sunt terapeutice pentru mamă. Spun generic medicul, dar mă refer la toate cadrele medicale de fapt. Echipa medicală poate dezamorsa o situație dificilă a gravidei sau mamei, prin oferirea de ascultare și susținere emoțională. Deci medicul, asistentul medical, moașa, infirmiera, pot face terapie maternologică, pot preveni și ajuta psihologic. Și atunci când situația mamei se complică, ei pot redirecționa și/sau implica psihologul în îngrijirea mamei și copilului.