privire bebelus nou-nascut
2010-2020,  Articole,  Fără categorie

Rațiunile observării clinice ale alăptării. Ce ascunde privirea nou-născutului?

Dăruirea este limbajul primordial, primul tip de raport uman. Căci noi suntem aici la ființele umane acasă, cei care au cunoscut totalitatea înainte de a se naște, care au fost structurați de ea și pe care o caută. O găsesc în faptul de a o dărui bebelușului lor și, în acest fel, introducând o naștere psihică foarte diferită de simpla aducere pe lume.

Analiza dăruirii, înțeleasă în acest sens, furnizează mijloace clinice prețioase pentru a însoți, susține mamele și deja pentru a introduce posibilitatea adevăratei interacțiuni natale, care favorizează natalitatea și la antipozi de orice risc de abuz. Observarea alăptării își află aici rațiunile sale teoretice și aplicațiile sale practice.

Necesitatea observării – două studii de caz

O mama care a născut de cincisprezece zile telefonează unei doamne psiholog din serviciu. Ea locuiește un pic cam departe pentru ca să vină la o consultație. Convorbirile de la distanță sunt reluate de mai multe ori și mama explică că îi este greu să se ocupe de copilul ei, primul copil, un băiat. Ea suferă, plânge adesea, ea nu mai poate. Precizează că este căsătorită, că lucrează în domeniul farmaceutic, că de altfel totul decurge bine pentru ea, insistând asupra unei bune înțelegeri în familie, pe ajutorul pe care mama ei se străduiește să-l dea. Dar nimic nu o ajută.

Încetul cu încetul i se propune o internare la secția de maternologie. Tânăra acceptă cu plăcere și vine cu mașina conducând chiar ea, copilul fiind așezat pe scaunul din spate. Determinată și curajoasă, dar la capătul puterilor. Odată sosită, ea se prăbușește.

La zece zile de la sosirea ei, starea ei se îmbunătățește considerabil și externarea este prevăzută în week-end. Înainte de a pleca, avem o consultație finală. Iată ce îmi spune și  aș vrea să  fac din aceasta materialul pentru prima parte a acestui articol. Vom vedea în cele ce urmează ceea ce face fondul uman, antropologic al acestei istorisiri, este vorba despre sensul pe care nașterea trebuie să-l aibă atât pentru copil cât și pentru mama. Este de fapt  o problemă de dăruire, în sensul profund al termenului, de unde în a treia parte a articolului, apare interesul pentru  observarea alăptării, ca un moment critic al dăruirii.

Nou născutul : o privire de primă necesitate

Această mamă îmi povestește că sarcina ei a fost fără probleme, nașterea de asemenea. Mama a apreciat mult personalul care a îngrijit-o în maternitatea în care a fost spitalizată. Cu toate acestea, e un lucru pe care nu a îndrăznit să-l spună nimănui. Nu doar l-a păstrat pentru ea, dar nu  îndrăznea nici să-l și-l mărturisească.  A început însă să-l realizeze pe parcursul șederii ei la secția de maternologie.

Deîndată ce copilul ei a fost adus pe lume, i-a fost pus pe burtă, așa cum este obiceiul, cu pielea aproape de sânul ei. Era complet fericită, doar că imediat a sesizat, a remarcat ochii deschiși ai copilului, deschiși cu privirea îndreptată către ea. Niște ochi cu o privire de o mare profunzime care emanau o chemare tulburătoare. Ea spune:

  • „Era prea intensă,
  • Eu resimțeam ochii lui ca și inchizitori,
  • Simțeam că mă privea având o totală încredere în mine. Era greu de suportat, mai ales în starea de oboseală în care mă aflam.
  • Și îl vedeam la fel, după aceea, căutând să privească în timp ce îi făceam toaleta, în timp ce îl ascultam, îl măsuram, îl îmbrăcam.
  • În cameră era la fel. Mă fixa cu privirea, cu ochii venind și revenind la mine. Simțeam că el căuta în străfundurile mele, să mă cunoască. Era destabilizant, eu nu voiam să-l las să meargă prea departe.
  • Puțin câte puțin, am învățat să mă protejez, îmi întorceam privirea. Acest lucru nu putea să dureze. Am găsit o soluție pentru ca să dedramatizez: îmi spuneam că îmi spune povești, ce a visat. Făceam asta pentru  a ușura greutatea privirii lui. Dar și plângeam, el pătrundea multe prea adânc în mine. Îmi era greu să-l hrănesc. Eu deveneam ca și împietrită.”

Prima întâlnire cu privirea nou-născutului

Aș dori acum să relatez o altă situație. O naștere care a fost filmată și unde putem să vedem perfect detaliile la reluarea cu încetinitorul. Privind filmul aproape imagine cu imagine, sesizăm perfect natura și intensitatea unui moment care altfel scapă la vederea în direct. Abia ieșit din pântecele mamei sale, și în primele 4 sau 5 secunde care urmează, chiar înainte de a fi pus  la pieptul mamei sale, bebelușul deschide ochii, și cu o forță, și o gravitate mută incredibilă privește în fața lui, deschizându-și ochii pe care îi are foarte negri, menținându-i pătrunzători ca și cum ar căuta pe cineva sau ceva esențial. Se resimte într-o urgență și o necesitate absolută. Dar nimeni nu este atent la privirea lui, toată lumea din jurul lui este mulțumită că nașterea se termină în condiții bune și se grăbesc să dea copilul mamei, dar culcându-l pe burta mamei cu fața către sân, cu ochii acoperiți de pielea mamei. Nimeni nu întâlnește privirea bebelușului, nu bănuiește că el tocmai încearcă să privească; mama abia poate să-i întrezărească privirea, iar ea este ajutată ca să-l țină mai bine în brațe și să-l acopere cu marginea cearceafului.

Această scenă este ca un preludiu la ceea cea am povestit mai înainte. Și sunt multe altele asemănătoare. Foarte repede când copilul se trezește, chiar în acea zi sau puțin timp după, ochii lui vor căuta, adeseori deveniți speriați un moment și în același timp în care țipă sau plânge. Apoi, dacă mama se armonizează, ochii bebelușului întâlnesc un chip, alți ochi, îi fixează cu uimire, în funcție de perioade  de o intensitate mută. Armonizarea ochilor se face – sau se produce prin auz. Copilul este în mod natural deschis să găsească semne, mesaje, puncte de joncțiune senzoriale și călduroase. Totul se întâmplă ca și cum nou născutul ar avea nevoie să regăsească ceva, să se agațe de ceva pentru a se naște.

Căutarea bebelușului versus atitudinea mamei

Nașterea nu este făcută, ea caută a se realiza dincolo de aducerea pe lume care tocmai a avut loc. Aducerea pe lume nu este sinonimă cu nașterea, nu este decât preludiul. Nașterea nu urmează în mod necesar aducerii pe lume, trebuie să fie un răspuns adaptat la chemarea copilului.

Atunci se pun două întrebări care vor face celelalte alte părți ale studiului nostru.

1 . De ce copilul adus pe lume caută astfel cu ochii larg deschiși, cu privirea lui atât de intensă, cu toate simțurile lui alertate, și ce caută? Este oare doar sânul, hrana? Fără îndoială nu, pentru că prima mamă vorbea de o privire persistentă și în timpul alăptării. De unde vine atunci puiul uman pentru a avea această necesitate natală particulară?

2. Cum să îi răspundem dacă simplul fapt de a se ocupa de el fizic și cu căldură, de a-l hrăni, de a-l ține, nu îi este de ajuns? Cum poate să facă mama fără a da greș, fără să fie prea bulversată sau perturbată pentru a răspunde copilului ei? Nu este chiar la nivelul precis al acestei chemări și al acestui răspuns că trebuie să ne așezăm pentru a observa în situație clinică corespunzătoare și pentru a însoți nașterea maternității și pe cea a bebelușului însuși?

Traducere Carmen Ungureanu, din Caiete de Maternologie –  revistă a maternității psihice  nr 19, Jean-Marie Delassus

Te poate interesa și: INDICAȚII PRIVIND ÎNGRIJIREA MATERNOLOGICĂ A MAMEI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *