
Cele cinci minute esențiale
Iar acum vă voi spune o poveste minunată:
Două fiinţe trăiesc una într-alta timp de nouă luni, fără a se fi
întâlnit vreodată.
Una trăieşte într-o lume numai a sa, o lume
delicată care pare că nu se mai sfârşeşte în jurul său, o lume în care se
formeaza progresiv, o lume care o copleşeşte încet, încet, aparent fără motiv,
pe placul său.
Cealaltă se lasă copleşită de ceea ce se întâmplă, visând la
prima fiinţă, care o învesteşte, o rotunjeşte, şi o face să se simtă mândră.
Visează încă din copilărie şi şi-o imaginează ca pe cea mai frumoasă fiinţă din
lume, o continuare a sa, care va veni pe lume pentru a o consola de toate
amintirile neplăcute.
Şi într-o zi, din una devin două: se întâlnesc.
El, aşteptând ca viaţa pe
care o ştia să se continue. O viaţă fără lipsuri, omogenă, constantă, totală.
Îşi deschide ochii mari, privirea profundă, părând să ceară ajutor din adâncul
sufletului, cuprins de dispariţia lumii anterioare şi de explodarea tuturor
reperelor. Speriat imediat de tot noul cu care se confruntă, angoasat sau chiar
terorizat dacă nu se răspunde imediat aşteptărilor lui.
Ea – aţi ghicit sper
că a doua fiinţă este mama, obosită, uneori epuizată – priveşte această fiinţă
care tocmai a ieşit din ea, umflată, roşie … atât de diferită faţă de ceea ce
visase, însă atât de nouă, atât de fermă, atât de fragilă …
El poartă în el
amintirea Vieţii, iubeşte din tot sufletul amintirea lumii invizibile din care
vine. Aduce cu el dragostea care i-a frământat trupul.
Ea se află în două
lumi, fără să o ştie, limpede, radioasă.
El a dobândit, încetul cu încetul, o
privire interioară.
Ea tocmai a făcut o călătorie de 9 luni, în taină,
întorcându-se la propria naştere.
El simte nevoia imediată să regăsească ce a
pierdut: viaţa de dinainte. Viaţa în care totalitatea era un fel de a fi. Totul
era el, iar el era totul.
Ea tocmai a obţinut bastonul de mareşal. Este fiică
şi în acelaşi timp mamă, asemenea mamei ei. O bulversare care uneori produce, în
special la prima naştere, o trecerea copleşitoare către responsabilitate. Mai
rar la a doua naştere.
El trăieşte de la început cu cele cinci simţuri care
devin funcţionale, făcând din el o fiinţă de o mare sensibilitate. Privirea sa
interioară provine dintr-o vibraţie unică ce stimulează aparatul ocular,
vibraţie care provine, în permanenţă şi în propiul mod, de la celelalte patru
simţuri. Iar aparatul ocular vede, nu simte.
Părintele maternologiei,
pedo-psihiatrul Jean-Marie Delassus s-a gândit că astfel s-a format o privire
interioară, încă dinainte de naştere. De altfel, i s-a şi confirmat acest lucru,
în nenumărate rânduri, prin fotografiile unui nou-născut cu o privire interioară
de o intensitate deosebită.
Această privire este scânteia de început a vieţii
pe pământ. El ajunge într-o lume rece, fabricată. Îşi părăseşte oul şi începe o
nouă călătorie. Oare ajunge într-o lume pregătită să îl cunoască şi să îl
accepte aşa cum este? Oare ambianţa generală va fi la fel de prietenoasă ca
precedenta? Oare va birui toate obstacolele pe care le va întâlni? Sau se va
lovi de un zid? Aşteaptă…
Iar această privire care persistă provoacă părinţilor o emoţie intimă,
profundă, care îi va lega de copil într-un mod excepţional. Apoi, în momentul
naşterii naturale, se produce o creştere a nivelului ocitocinei (despre care se
spune ca este hormonul dragostei). Greu a crede că fiinţa umană este în
întregime supusă părţii biologice!
El ajunge pe lume cu creierul său de
fiinţă umană ale cărui numeroase celule neprogramate genetic au înregistrat
viaţa intrauterină. Va păstra în amintire un inconştient fundamental a cărui
orientare către dorinţa de totalitate este starea esenţială a fiinţei umane,
fiind activă de-a lungul întregii sale vieţi.
De ce anume au nevoie aceste
două fiinţe care au trăit două vieţi distincte, însă în legătură, pentru ca
această primă întâlnire sa le fie benefică? Ar fi ruşinos să punem însăşi esenţa
vieţii în pericolul de a fi înecată în multitudinea de senzaţii necunoscute de
care dă dovadă nou-născutul la venirea pe lume. Trebuie să ştim că întâlnirea
benefică se produce foarte repede, în primele 5 sau 10 minute, pentru a preveni
dificultăţile ulterioare.
Dacă bebeluşul nu doarme, este vorba despre
întâlnirea primei priviri, cu mama şi tata. Evident, întâlnirea este favorizată
fie punând copilul imediat pe pieptul mamei, fie în timpul alăptării, fie în
timpul unei simple regăsiri faţă în faţă. Prin acest schimb de priviri începe
legătura, care va deveni în timp la fel de puternica precum cordonul
ombilical.
Iar aici mă adresez dumneavoastră, celor care sunteţi prezenţi în momentul naşterii. Este vorba despre observarea gesturilor mamei faţă de copilul ei. Oare arată acestea că se duce în mod natural către bebeluşul ei pentru a-l proteja, a-l privi, a-l încălzi, emoţionată şi fericită? Am spus să observaţi, fără a judeca, în compasiune. Dacă mama ezită, refuză, este poate pentru că nu se simte sigură pe calităţile ei de mamă, sau poate pentru că nu simte că bebeluşul este legat încă de ea şi că are absolută nevoie de ea, imediat, crezând că nu simte, nu ştie nimic, nu îşi va aminti de nimic, deci oricine se poate ocupa de el.
Acum este momentul să informăm lumea ca maternologia aduce noi lămuriri în
planul psihic al naşterii. Plan care îl completează pe cel al naşterii
fizice.
În măsura în care lumea este informată de importanţa acestei prime
priviri, trebuie să ne organizăm, cu respect şi delicateţe, pentru a favoriza
întâlnirea privirii bebeluşului cu cea a mamei sau a tatălui, dacă mama este
încă sub efectul anesteziei. Şi aici trebuie să observaţi, chiar să aveţi grijă
ca intensitatea acestei priviri să nu atingă prea profund părinţii, care pot fi
fragili. Ei trebuie susţinuţi, admirând cu delicateţe frumosul a ceea ce se
petrece, explicându-le de ce este nevoie de această primă privire şi
permiţându-le să se exprime …
Iar dacă observaţi lacrimi pe obraz, fiţi
atente la ce urmează, pentru a verifica elanul natural al mamei către copil.
Dacă lucrurile par să nu fie în ordine, să nu faceţi nimic în locul ei, nu
spuneţi nimic, înlesniţi doar comunicarea şi fiţi alături de ei.
Fie ca solstiţiul de vară să învăluie întreaga Românie, iar tot ce înfrânează iubirea să fie purificat!
Laurence Demairé
Preşedinte Fondator «Asociaţia
Franco-Română BéBéBienvenu»
Simpozionul naţional cu participare internaţională „Moaşa independentă-Veriga Lipsă”, 5 mai 2011
You May Also Like

Natura îngrijirii. Îngrijirea maternologică și caracteristicile sale
7 May 2020
In atenţia pãrinţilor care se duc sã-şi vadã copiii la ecograf
9 November 2012