2010-2020

Cele cinci minute esențiale

Iar acum vă voi spune o poveste minunată:

Două fiinţe trăiesc una într-alta timp de nouă luni, fără a se fi întâlnit vreodată.
Una trăieşte într-o lume numai a sa, o lume delicată care pare că nu se mai sfârşeşte în jurul său, o lume în care se formeaza progresiv, o lume care o copleşeşte încet, încet, aparent fără motiv, pe placul său.
Cealaltă se lasă copleşită de ceea ce se întâmplă, visând la prima fiinţă, care o învesteşte, o rotunjeşte, şi o face să se simtă mândră. Visează încă din copilărie şi şi-o imaginează ca pe cea mai frumoasă fiinţă din lume, o continuare a sa, care va veni pe lume pentru a o consola de toate amintirile neplăcute.

Şi într-o zi, din una devin două: se întâlnesc.
El, aşteptând ca viaţa pe care o ştia să se continue. O viaţă fără lipsuri, omogenă, constantă, totală. Îşi deschide ochii mari, privirea profundă, părând să ceară ajutor din adâncul sufletului, cuprins de dispariţia lumii anterioare şi de explodarea tuturor reperelor. Speriat imediat de tot noul cu care se confruntă, angoasat sau chiar terorizat dacă nu se răspunde imediat aşteptărilor lui.
Ea – aţi ghicit sper că a doua fiinţă este mama, obosită, uneori epuizată – priveşte această fiinţă care tocmai a ieşit din ea, umflată, roşie … atât de diferită faţă de ceea ce visase, însă atât de nouă, atât de fermă, atât de fragilă …
El poartă în el amintirea Vieţii, iubeşte din tot sufletul amintirea lumii invizibile din care vine. Aduce cu el dragostea care i-a frământat trupul.
Ea se află în două lumi, fără să o ştie, limpede, radioasă.
El a dobândit, încetul cu încetul, o privire interioară.
Ea tocmai a făcut o călătorie de 9 luni, în taină, întorcându-se la propria naştere.
El simte nevoia imediată să regăsească ce a pierdut: viaţa de dinainte. Viaţa în care totalitatea era un fel de a fi. Totul era el, iar el era totul.
Ea tocmai a obţinut bastonul de mareşal. Este fiică şi în acelaşi timp mamă, asemenea mamei ei. O bulversare care uneori produce, în special la prima naştere, o trecerea copleşitoare către responsabilitate. Mai rar la a doua naştere.
El trăieşte de la început cu cele cinci simţuri care devin funcţionale, făcând din el o fiinţă de o mare sensibilitate. Privirea sa interioară provine dintr-o vibraţie unică ce stimulează aparatul ocular, vibraţie care provine, în permanenţă şi în propiul mod, de la celelalte patru simţuri. Iar aparatul ocular vede, nu simte.
Părintele maternologiei, pedo-psihiatrul Jean-Marie Delassus s-a gândit că astfel s-a format o privire interioară, încă dinainte de naştere. De altfel, i s-a şi confirmat acest lucru, în nenumărate rânduri, prin fotografiile unui nou-născut cu o privire interioară de o intensitate deosebită.
Această privire este scânteia de început a vieţii pe pământ. El ajunge într-o lume rece, fabricată. Îşi părăseşte oul şi începe o nouă călătorie. Oare ajunge într-o lume pregătită să îl cunoască şi să îl accepte aşa cum este? Oare ambianţa generală va fi la fel de prietenoasă ca precedenta? Oare va birui toate obstacolele pe care le va întâlni? Sau se va lovi de un zid? Aşteaptă…

Iar această privire care persistă provoacă părinţilor o emoţie intimă, profundă, care îi va lega de copil într-un mod excepţional. Apoi, în momentul naşterii naturale, se produce o creştere a nivelului ocitocinei (despre care se spune ca este hormonul dragostei). Greu a crede că fiinţa umană este în întregime supusă părţii biologice!
El ajunge pe lume cu creierul său de fiinţă umană ale cărui numeroase celule neprogramate genetic au înregistrat viaţa intrauterină. Va păstra în amintire un inconştient fundamental a cărui orientare către dorinţa de totalitate este starea esenţială a fiinţei umane, fiind activă de-a lungul întregii sale vieţi.
De ce anume au nevoie aceste două fiinţe care au trăit două vieţi distincte, însă în legătură, pentru ca această primă întâlnire sa le fie benefică? Ar fi ruşinos să punem însăşi esenţa vieţii în pericolul de a fi înecată în multitudinea de senzaţii necunoscute de care dă dovadă nou-născutul la venirea pe lume. Trebuie să ştim că întâlnirea benefică se produce foarte repede, în primele 5 sau 10 minute, pentru a preveni dificultăţile ulterioare.
Dacă bebeluşul nu doarme, este vorba despre întâlnirea primei priviri, cu mama şi tata. Evident, întâlnirea este favorizată fie punând copilul imediat pe pieptul mamei, fie în timpul alăptării, fie în timpul unei simple regăsiri faţă în faţă. Prin acest schimb de priviri începe legătura, care va deveni în timp la fel de puternica precum cordonul ombilical.

Iar aici mă adresez dumneavoastră, celor care sunteţi prezenţi în momentul naşterii. Este vorba despre observarea gesturilor mamei faţă de copilul ei. Oare arată acestea că se duce în mod natural către bebeluşul ei pentru a-l proteja, a-l privi, a-l încălzi, emoţionată şi fericită? Am spus să observaţi, fără a judeca, în compasiune. Dacă mama ezită, refuză, este poate pentru că nu se simte sigură pe calităţile ei de mamă, sau poate pentru că nu simte că bebeluşul este legat încă de ea şi că are absolută nevoie de ea, imediat, crezând că nu simte, nu ştie nimic, nu îşi va aminti de nimic, deci oricine se poate ocupa de el.

Acum este momentul să informăm lumea ca maternologia aduce noi lămuriri în planul psihic al naşterii. Plan care îl completează pe cel al naşterii fizice.
În măsura în care lumea este informată de importanţa acestei prime priviri, trebuie să ne organizăm, cu respect şi delicateţe, pentru a favoriza întâlnirea privirii bebeluşului cu cea a mamei sau a tatălui, dacă mama este încă sub efectul anesteziei. Şi aici trebuie să observaţi, chiar să aveţi grijă ca intensitatea acestei priviri să nu atingă prea profund părinţii, care pot fi fragili. Ei trebuie susţinuţi, admirând cu delicateţe frumosul a ceea ce se petrece, explicându-le de ce este nevoie de această primă privire şi permiţându-le să se exprime …
Iar dacă observaţi lacrimi pe obraz, fiţi atente la ce urmează, pentru a verifica elanul natural al mamei către copil. Dacă lucrurile par să  nu fie în ordine, să nu faceţi nimic în locul ei, nu spuneţi nimic, înlesniţi doar comunicarea şi fiţi alături de ei.

Fie ca solstiţiul de vară să învăluie întreaga Românie, iar tot ce înfrânează iubirea să fie purificat!


Laurence Demairé
Preşedinte Fondator «Asociaţia Franco-Română BéBéBienvenu»

Simpozionul naţional cu participare internaţională „Moaşa independentă-Veriga Lipsă”, 5 mai 2011

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *