Interviu cu un medic în curs de formare în cadrul Asociaţiei Franceze de Maternologie

Domnule Ciolompea, reveniţi din a treia săptămână de formare şi vă intervievăm pentru a o pregăti pe ultima.

– De unde dorinţa de a urma această formare?

Mai intâi de toate, în timpul studiilor mi-au plăcut mult psihologia, psihiatria şi pediatria; apoi perspectiva profesională; posibilitatea de a intra în contact cu ceea ce înseamnă cultura franceză, de care sunt legat prin ultimii ani de liceu, petrecuţi într-o clasă bilingvă; posibilitatea de a lupta împotriva monotoniei obişnuinţei; aceea de a-mi face noi prieteni printre participanţi; aceea de a-mi deschide perspectivele de viaţă şi, mai ales, de a putea promova şi ajuta la aplicarea concretă a conceptelor maternologiei în România, în colaborare cu Asociaţia „BBB”.
Prietena care mi-a vorbit despre maternologie mi-a explicat că aceasta completează în mod temeinic cunoştinţele existente până acum cu privire la mame şi la bebeluşi, că este într-adevăr vorba de o viziune nouă asupra lor precum şi asupra taţilor lor şi că este absolut urgent şi necesar să transformăm felul în care procedăm cu aceştia trei.

– Ce fel de ambianţă aţi găsit acolo?

Foarte deschisă, interactivă, cu feed-backuri permanente între formatori şi persoanele formate care pot aduce în discuţie oricând propriile lor experienţe.

– Ce v-a mirat?

O, multe lucruri! Mai înainte de toate utilizarea metodei video. În cele 3 sesiuni de până acum am putut, de fiecare dată, să vedem o mulţime de filmări recente sau vechi, una dintre ele datând chiar de 15 ani.
După cum ştiţi, dl. Delassus a lucrat timp de 21 de ani la cazuri clinice pe care le-a studiat foarte repede cu tehnica video-nonactivă, adică mama şi copilul său fiind singuri, cu acordul mamei bineînteles, în spatele unei oglinzi false.
Am putut să vedem mame care alăptau fie la sân fie la biberon, de la începutul până la sfârşitul alăptării. De exemplu am văzut, la sosirea lui în secţie, o mamă împreună cu bebeluşul ei, care se simţeau foarte rău, apoi i-am revăzut trei luni mai târziu. Bebeluşul nu mai plângea, la început era agitat, ceea ce-l împiedica să bea, acum era liniştit, surâdea. Mama, care prezenta o stare de anxietate deosebită pentru că bebeluşul său bea cu dificultate, deoarece nu-i era foame …acum era zâmbitoare, relaxată.
Este inimaginabil cum se pierd din vedere toate acele mici gesturi, toate acele mici mesaje foarte semnificative transmise între mama şi copilul ei! Filmările ne permit să oprim imaginea şi să vedem lucruri uimitoare, de exemplu modul în care sugarul în momentul în care bea laptele verifică dacă mama sa îl priveşte sau nu, în timp ce el pare că doarme.
Înregistrarea video este o metodă de observaţie pură, de non-acţiune. Pe toată durata sesiunii fiecare poate pune întrebări, poate da propriile sale exemple şi poate compara. Fără filmări n-am fi putut vedea la ce anume reacţionează bebeluşul. Cu ajutorul înregistrării video se pot vedea de asemenea sugari care se simt bine, împreuna cu mame care consideră că aceştia nu se simt bine. Ceea ce m-a mirat mult.

– Câte persoane se formau alături de dvs.?

Sunt cam 40 de participanţi: psihologi, moaşe, pediatri, neonatologi, specialişti în puericultură…

– Haideţi să continuăm cu descoperirile şi surprinderile dvs.

Este dificil la început să înţelegi ceea ce se petrece între o mamă şi copilul său.
Prima privire dintre cei doi a fost o noutate totală: noi am învăţat din vechile teorii că ochii nou-născutului pot zări lumina dar nu o pot vedea pe mamă, deci nu are importanţă dacă imediat după ce se naşte îl ia altcineva. Am învăţat de asemenea că nou-născutul încă nu are psihism, că el reacţionează doar prin reflexe în timpul primelor luni şi că în tot acest timp avem doar o mică „jucărie” care reacţionează foarte bine! Evident, aceste convingeri au fost repede spulberate.
Cu ajutorul maternologiei se vede particularitatea primei priviri, care este comparată cu o dragoste la prima vedere; ea nu poate fi înlocuită cu nimic. Bebeluşul găseşte în mama sa un corspondent extern al locului de unde provine, adică al pântecelui mamei sale. Această primă privire care durează 2-3 ore dacă nou-născutul stă cu mama lui aşa cum a ieşit din pântecele ei, aşezat pe ea, „piele pe piele”. Dacă, dimpotrivă, altcineva ia nou-născutul, două sau trei ore mai târziu, el a pierdut această primă privire atât de extraordinară, care arată uimirea, aşteptarea ce pare să vină din profunzimile fiinţei sale şi care îi atinge pe părinţi în străfundurile lor şi-i face literalmente să se îndrăgostească de bebeluşul lor. În caz contrar, dacă le este adus câteva ore mai târziu, el are privirea oricărui bebeluş. Au fost făcute studii chiar în momentul naşterii, privind concentraţia de adrenalină şi noradrenalină care este de 3 ori mai mare decât cea a bolnavilor suferinzi de feocromocitom, ceea ce arată gradul de stres al bebeluşului imediat după naştere.
Nou-născutul iese dintr-o omogenitate totală simţită prin toate simţurile încă de la patru luni şi jumătate de gestaţie şi înregistrată în creierul său unde se găsesc zone neprogramate care au înregistrat pentru totdeauna senzaţiile sale intrauterine de perfecţiune vitală. Prezenţa mamei sale îl asigură că nu ajunge într-o lume ostilă: el regăseşte bătăile inimii ei, mirosul ei, vocea ei ale cărei vibraţii anumiţi autori spun că le simte prin coloana vertebrală încă de la sfârşitul primului trimestru de sarcină. Informaţii care-i permit să suporte şocul naşterii şi al sosirii într-o altă lume.
Dacă el nu a fost aşezat imediat pe abdomenul mamei sale, psihicul său va rămâne marcat de acest lucru în timpul copilăriei, poate chiar şi în adolescenţă şi uneori chiar şi mult mai târziu.
Cele trei faze ale alăptării reprezentau de asemenea o necunoscută totală.
Alăptarea, foarte mult timp observată după cum vă puteţi imagina, în serviciul de maternologie, constă în trei faze: absorbirea, dialogul, visarea.
Bebeluşului i se dă biberonul sau bebeluşul este pus la sânul mamei:

1. bebeluşul se uită să vadă dacă mama sa îl priveşte, atunci el se poate lăsa absorbit, (îi este foame), de activitatea de a se hrăni, bea laptele, bea destul de repede, cu privirea fixă, iar atunci când starea de foame acută este alinată,

2. se opreşte, se uită să vadă dacă mama sa îl priveşte, iar dacă acesta este cazul ,

3. atunci el reia sugerea, mai liniştit, alinat şi poate privi în jurul lui visând.

– Vi s-a vorbit de asemenea despre bolile naşterii, despre „prăbuşirea maternală”, despre „micul vindecător”!

Da, bineînţeles, dar prefer să mă opresc aici de data aceasta. Vom vorbi despre asta mai târziu când voi fi asimilat bine întreaga formare. Şi nu prevăd această posibilitate înainte de luna septembrie.

20.04.2009