Realitatea și tratarea dificultății de a fi mamă

Introducere în maternologie
Interviu realizat de editura Dunod in 2005 cu Doctorul Jean-Marie Delassus

Cum devin femeile adevărate mame, ce efecte poate avea acest proces asupra naşterii copilului şi asupra legăturii lui cu mama? Într-una din cărţile sale cele mai importante, Sensul maternităţii, doctorul Jean-Marie Delassus descifrează formarea legăturii mamă-copil şi explică faptul că femeile nu au neapărat simţul înnăscut al maternităţii. Acesta este obiectul maternologiei, o nouă disciplină medicală pusă în slujba mamei şi a copilului său.

Aţi fondat în 1987 prima secţie de maternologie la Saint-Cyr-l’École (Franţa). Care este obiectivul acestei discipline?

Mamelor li se fac deseori reproşuri. Dacă nu sunt perfecte, sunt blamate din cauza asta. Or, maternitatea este un act care nu poate avea sens decât dacă este liber. Dacă nu este aşa, femeia nu are încredere, se simte constrânsă şi supravegheată, prin urmare e neliniştită. Deci, a sprijini mamele înseamnă a le sprijini în libertatea lor, căci numai în starea de libertate se pot găsi gesturile şi cuvintele de iubire. Dar, pentru a sprijini mamele în libertatea lor, este nevoie de o ştiinţă care să înţeleagă ce este maternitatea.
Aceasta este „maternologia“.
Maternologia vizează înţelegerea sensului maternităţii, pentru a ajuta femeile să fie mame atunci când nu simt în mod spontan elanul matern.
Aceasta permite copilului să se nască psihic în condiţii bune, tatălui să poată participa la acest eveniment fericit, iar familiei să se contruiască în sensul puternic şi cald al cuvântului.

Maternologia se adresează în primul rând mamelor sau copiilor?

Nu există maternitate dacă mama nu este fericită, şi nici naştere psihică dacă nou-născutul nu este fericit. Aşadar maternologia se adresează mamei şi nou-născutului împreună, căci împreună trebuie să stabilească o legătură de securitate, căldură şi fericire.
Maternologia se ocupă de modul în care se construieşte treptat această legătură, astfel încât din naşterea copilului să se facă naşterea psihică efectivă a acestuia. În ecuaţia acestei legături intră şi ceea ce poate vedea şi sprijini tatăl în procesul care are loc alături de el, formându-se astfel un ansamblu în care se vor putea manifesta afectele cele mai delicate.

Ce înţelegeţi prin maternitate psihică?

La om, maternitatea nu este numai de ordinul fizicului. Ea implică desigur sentimentul de dragoste, dar trebuie să rezolve si problema care decurge din faptul că în viaţa sa prenatală copilul a înregistrat şi integrat armonia firească a vieţii intrauterine, deci s-a obişnuit cu totalitatea vieţii. Mama este cea care asigură prin prezenţa ei psihică, afectivă, simbolică, continuarea totalităţii vitale şi dă astfel copilului dorinţa de a se naşte, de a se deschide către mamă, către semeni. Cu atât mai mult, cu cât şi ea regăseşte dorinţa de totalitate vitală, dat fiind că a dorit copilul şi l-a purtat.
Maternitatea psihică este acea dimensiune de schimb reciproc şi de împărţire într-un univers de totalitate pe care şi-l creează împreună mama şi copilul în cadrul unui adevărat ciclu al dăruirii.

Cel puţin 10% din femeile care nasc recunosc că suferă de faptul că simţul matern nu apare la ele în mod „natural“. Care este cauza acestei suferinţe?

Analiza datelor statistice pune în mod efectiv o problemă dificilă de sănătate publică, făcând şi mai grea munca în domeniul obstetricii, de unde necesitatea introducerii acestei obstetrici mintale care este maternologia.
Această suferinţă apare la mamele care se aşteaptă să-l iubească şi să-l poată îngriji pe copil în mod spontan, şi la care acest lucru nu se întâmplă, ceea ce dovedeşte indirect originea psihică a maternităţii umane.

Această suferinţă este recunoscută şi luată în seamă?

În prezent, în marea majoritatea a cazurilor, această suferinţă e privită ca un efect a ceea ce se numeşte „depresia postnatală“. Este evident că o tânără lăuză în dificultate simte mai întâi o decepţie care este partea vizibilă a unei adevărate prăbuşiri care, dacă nu este înţeleasă ca atare, va degenera în depresie. Dar, după cum se vede, aceasta este o consecinţă, nu o cauză.
În plus, îngrijirea depresiei materne, adesea prea tardivă, duce la o psihiatrizare a tratamentului, care nu tratează dificultatea maternă în sine şi o lasă să evolueze pe ascuns, cu repercusiuni ulterioare asupra dezvoltării copilului.
Astfel, a vorbi despre depresie în acest caz înseamnă a eluda în mare parte problema maternităţii psihice şi a expune copilul la riscul de a nu beneficia de legăturile afective de care are nevoie.

De ce îi este atât de greu unei femei care a născut să recunoască că nu este fericită?

O femeie care nu simte la naştere un sentiment de fericire dincolo de orice cuvinte, care se revarsă şi îi aduce lacrimi în ochi, crede că a ratat esenţialul. Şi acest lucru este foarte greu de mărturisit chiar şi ei însăşi, e aproape imposibil. Atunci cum să spună acest lucru altora, soţului sau medicilor? Ea se teme că numai şi faptul de a o spune ar face şi mai real sentimentul de care suferă atât de mult.

Cum se manifestă de obicei suferinţa mamelor?

De fapt, această suferinţă nu se manifestă. Manifestarea sa specifică este în mod paradoxal faptul că mama îşi reprimă orice manifestare, fiindu-i teamă să nu clacheze şi să nu-i alunece terenul de sub picioare. De aceea caută modalităţi de a le exprima indirect: copilul plânge, nu mănâncă bine, nu bea destul, are bube etc. Este indirect un apel la pediatru, pentru ca dificultatea maternă să fie deplasată către ceva explicabil prin dificultăţile copilului, pentru ca el să fie tratat. Aceasta îi permite mamei să găsească ca prin minune o poziţie de îngrijitoare, în lipsa unei înclinaţii naturale către maternitate.

Care sunt riscurile pentru mamă şi pentru copil, atunci când suferinţa mamei nu este luată în seamă, nu e înţeleasă şi tratată?

Dificultatea mamei se va cicatriza într-o afectare profundă a indentităţii de mamă, pentru că, neputând fi într-un ciclu pozitiv de dăruire cu copilul, se va identifica cu o imagine negativă.
De asemenea, neavând o legătură profundă cu mama, copilul riscă să aibă o naştere psihică insuficientă, care poate ajunge să se manifeste chiar şi prin boli ale naşterii. Prin urmare, mama şi copilul intră într-un ciclu al suferinţei care poate evolua până la maltratare. Este de datoria medicinei să evite acest lucru, aşa cum evită naşterile dificile, traumatice sau mortale.

Aprecierea „instinctului matern“ ţine de maternologie?

Termenul de „instinct matern“ este vechi, dar a devenit deosebit de curent începând cu secolul al XIX-lea. Semnificaţia sa culturală este acceptată de femeie în măsura în care el exprimă pentru ea sentimentul creşterii dragostei sale pentru copil. Într-adevăr, în marea lor majoritate femeile simt acest sentiment ca spontan, ca şi cum ar fi vorba de un instinct. Dar cea mai bună dovadă că nu este vorba de un instinct este tocmai faptul că acesta nu e universal, din moment ce 10% din femei nu-l au.
Pe de altă parte, această noţiune de instinct a fost asociată cu cea de maternitate normală, ceea ce a făcut ca femeia să fie înţeleasă, şi a dat posibilitatea de a o judeca.
În sfârşit, dacă ar fi vorba într-adevăr de un instinct, cum acesta este ceva programat genetic, nu ar exista posibilitatea şi nici motivul de a îngriji mamele în dificultate, ceea ce ar duce la despărţirea sistematică a acestora de copiii lor. Aşadar, noţiunea de instinct este nepotrivită şi periculoasă.

În ce mod acţionează terapeuţii în maternologie?

Terapia în maternologie este specifică, fiindcă nu se pune problema de a preda comportamentul matern pozitiv sau de a da lecţii mamelor. În acest domeniu metodele spontane sunt cele mai bune. În orice caz, ele nu trebuie să fie medicamentoase, ci psihologice, individuale sau de grup, şi să permită îngrijirea mamelor în dificultate în cadrul relaţiei lor cu nou-născutul şi în prezenţa tatălui.

În fine, ce este o mamă în concepţia dumneavoastră?

Mama nu poate fi limitată la o fiinţă care poartă un copil şi îl aduce pe lume. Pe drumul primei copilării se găseşte şi este trăit totdeauna fondul a ceea ce constituie umanul.
La fiinţa omenească, maternitatea nu se limitează la o chestiune de reproducere, ci implică noţiunea de fericire, faţă de care, din păcate, suntem atât de stângaci. Sensul faptului de a fi părinte, al naşterii şi al maternităţii este posibilitatea trăirii acestei fericiri.
Aceasta nu este o simplă vorbă, ci fondul problematicii Omului.

Lucrări ale dr. J-M DELASSUS

• Delassus J.-M., Le Sens de la maternité, Cycle du don et genèse du lien (Sensul maternităţii, Ciclul dăruirii şi al genezei legăturii), Paris, Dunod, 1995; ediţia a doua revăzută şi adăugită, 2002.
• Delassus J.-M., La Nature du bébé (Natura nou-născutului), Paris, Dunod, 1996
• Delassus J.-M., Le Génie du fœtus, Vie prénatale et origine de l’homme (Geniul fătului, Viaţa prenatală şi originea omului), Paris, Dunod, 2001.
• Delassus J.-M., Devenir mère, Histoire secrète de la maternité (A deveni mamă, Istoria secretă a maternităţii), Paris, Dunod, 1996; ediţia a II-a, 2001.
• Delassus J.-M., Naissance et maternité, Éléments de maternologie (Naştere şi maternitate), AFM-EDIT, 2001.
• Delassus J.-M., Maternologie et difficultés maternelles (Maternologia şi dificultăţile mamei), Tokyo, Kobunsha, 2001.
• Delassus J.-M., Clone ou enfant ? (Clonă sau copil?) (în colaborare cu K. Papillaud), Paris, InterEditions, 2003.
• Delassus J.-M., Les logiciels de l’âme (Software-urile sufletului), Encre marine, 2005.
• Delassus J.-M., Psychanalyse de la naissance (Psihanaliza naşterii), Paris, Dunod, 2005 ; 2e édition 2006.
• Delassus J.-M., Abrégé de maternologie (Compendiu de maternologie), AFM-EDIT, 2006.
• Delassus J.-M., Le Sens de la maternite; 3e édition , 2007.
• Delassus J.-M., Le corps du désir, Psychanalyse de la grossesse, Paris, Dunod, 2008.